«Ant | Urm»
2 Cronici 32:31 GILLCMHCMH+11907
VDC Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.
2 Cronici 32:32 GILLCMHCMH+11908
VDC Celelalte fapte ale lui Ezechia și faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoț, în cartea împăraților lui Iuda și Israel.
2 Cronici 32:33 GILLCMHCMH+11909
VDC Ezechia a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Și, în locul lui, a domnit fiul său Manase.
2 Cronici 33:1 GILLCMHCMH+11910
VDC Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim.
2 Cronici 33:2 GILLCMHCMH+11911
VDC El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
2 Cronici 33:3 GILLCMHCMH+11912
VDC A zidit iarăși înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare baalilor, a făcut idoli Astarteei, și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit.
2 Cronici 33:4 GILLCMHCMH+11913
VDC A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
2 Cronici 33:5 GILLCMHCMH+11914
VDC A zidit altare întregii oștiri a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului.
2 Cronici 33:6 GILLCMHCMH+11915
VDC Și-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descântece și vrăjitorii și ținea la el oameni care chemau duhurile și care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.
2 Cronici 33:7 GILLCMHCMH+11916
VDC A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David și fiului său Solomon: „În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
«Ant | Urm»