«Ant | Urm»
2 Cronici 32:21 GILLCMHCMH+11897
VDC Atunci, Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Și împăratul s-a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.
2 Cronici 32:22 GILLCMHCMH+11898
VDC Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
2 Cronici 32:23 GILLCMHCMH+11899
VDC Mulți au adus Domnului daruri în Ierusalim și au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălțat în ochii tuturor popoarelor.
2 Cronici 32:24 GILLCMHCMH+11900
VDC În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit și i-a dat un semn.
2 Cronici 32:25 GILLCMHCMH+11901
VDC Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim.
2 Cronici 32:26 GILLCMHCMH+11902
VDC Atunci, Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia.
2 Cronici 32:27 GILLCMHCMH+11903
VDC Ezechia a avut multe bogății și multă slavă. Și-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi și de toate lucrurile care se pot dori;
2 Cronici 32:28 GILLCMHCMH+11904
VDC hambare pentru roadele de grâu, de must și de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi.
2 Cronici 32:29 GILLCMHCMH+11905
VDC Și-a zidit cetăți și a avut belșug de boi și de oi, căci Dumnezeu îi dăduse multe avuții.
2 Cronici 32:30 GILLCMHCMH+11906
VDC Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.
«Ant | Urm»