«Ant | Urm»
2 Cronici 32:11 GILLCMHCMH+11887
VDC Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, când zice: ‹Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei›?
2 Cronici 32:12 GILLCMHCMH+11888
VDC Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului și a dat porunca aceasta lui Iuda și Ierusalimului: ‹Să vă închinați numai unui altar și să aduceți tămâie numai pe el›?
2 Cronici 32:13 GILLCMHCMH+11889
VDC Nu știți ce am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mâna mea?
2 Cronici 32:14 GILLCMHCMH+11890
VDC Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinții mei a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?
2 Cronici 32:15 GILLCMHCMH+11891
VDC Să nu vă amăgească Ezechia dar și să nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!»”
2 Cronici 32:16 GILLCMHCMH+11892
VDC Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva robului Său Ezechia.
2 Cronici 32:17 GILLCMHCMH+11893
VDC Și a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.”
2 Cronici 32:18 GILLCMHCMH+11894
VDC Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, și să poată pune astfel stăpânire pe cetate.
2 Cronici 32:19 GILLCMHCMH+11895
VDC Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omenești.
2 Cronici 32:20 GILLCMHCMH+11896
VDC Împăratul Ezechia și prorocul Isaia, fiul lui Amoț, au început să se roage pentru lucrul acesta și au strigat către cer.
«Ant | Urm»