«Ant | Urm»
2 Cronici 26:16 GILLCMHCMH+11749
VDC Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
2 Cronici 26:17 GILLCMHCMH+11750
VDC Preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoți ai Domnului, oameni de inimă,
2 Cronici 26:18 GILLCMHCMH+11751
VDC care s-au împotrivit împăratului Ozia și i-au zis: „N-ai dreptul, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoții, fiii lui Aaron, care au fost sfințiți ca s-o aducă. Ieși din Sfântul Locaș, căci faci un păcat! Și lucrul acesta nu-ți va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.”
2 Cronici 26:19 GILLCMHCMH+11752
VDC Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniță. Și, cum s-a mâniat pe preoți, i-a izbucnit lepra pe frunte, în fața preoților, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.
2 Cronici 26:20 GILLCMHCMH+11753
VDC Marele preot Azaria și toți preoții și-au îndreptat privirile spre el și iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară și el însuși s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.
2 Cronici 26:21 GILLCMHCMH+11754
VDC Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morții și a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Și fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului și judeca poporul țării.
2 Cronici 26:22 GILLCMHCMH+11755
VDC Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoț, prorocul.
2 Cronici 26:23 GILLCMHCMH+11756
VDC Ozia a adormit cu părinții săi. Și l-au îngropat cu părinții săi în ogorul de înmormântare al împăraților, căci ziceau: „Este lepros.” În locul lui, a domnit fiul său Iotam.
2 Cronici 27:1 GILLCMH+11757
VDC Iotam avea douăzeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ierușa, fata lui Țadoc.
2 Cronici 27:2 GILLCMH+11758
VDC El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuși poporul se strica mereu.
«Ant | Urm»