«Ant | Urm»
1 Corinteni 9:12 GILLCMHCMH+28553
VDC Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Cristos.
1 Corinteni 9:13 GILLCMHCMH+28554
VDC Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
1 Corinteni 9:14 GILLCMHCMH+28555
VDC Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
1 Corinteni 9:15 GILLCMHCMH+28556
VDC Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
1 Corinteni 9:16 GILLCMHCMH+28557
VDC Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
1 Corinteni 9:17 GILLCMHCMH+28558
VDC Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.
1 Corinteni 9:18 GILLCMHCMH+28559
VDC Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
1 Corinteni 9:19 GILLCMHCMH+28560
VDC Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
1 Corinteni 9:20 GILLCMHCMH+28561
VDC Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
1 Corinteni 9:21 GILLCMHCMH+28562
VDC cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Cristos), ca să câștig pe cei fără lege.
«Ant | Urm»