«Ant | Urm»
Exodul 26:1 GILLCMHCMH+2237
VDC Cortul să-l faci din zece covoare de in subțire răsucit și din materii vopsite în albastru, purpuriu și cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.
Exodul 26:2 GILLCMHCMH+2238
VDC Lungimea unui covor să fie de douăzeci și opt de coți, iar lățimea unui covor să fie de patru coți; toate covoarele să aibă aceeași măsură.
Exodul 26:3 GILLCMHCMH+2239
VDC Cinci dintre aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie, de asemenea, prinse împreună.
Exodul 26:4 GILLCMHCMH+2240
VDC La marginea covorului cu care se sfârșește cea dintâi împreunare de covoare, să faci niște chiotori albastre; tot așa să faci și la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare.
Exodul 26:5 GILLCMHCMH+2241
VDC La cel dintâi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele și să vină față în față.
Exodul 26:6 GILLCMHCMH+2242
VDC Apoi să faci cincizeci de copci de aur și cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, așa încât cortul să alcătuiască un întreg.
Exodul 26:7 GILLCMHCMH+2243
VDC Să mai faci niște covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiș peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.
Exodul 26:8 GILLCMHCMH+2244
VDC Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coți și lățimea fiecărui covor să fie de patru coți; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeași măsură.
Exodul 26:9 GILLCMHCMH+2245
VDC Pe cinci dintre aceste covoare să le legi împreună deosebit și pe celelalte șase deosebit, iar pe al șaselea covor să-l îndoiești în fața cortului.
Exodul 26:10 GILLCMHCMH+2246
VDC Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârșește cea dintâi împreunare de covoare și cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare.
«Ant | Urm»