«Ant | Urm»
2 Cronici 24:6 GILLCMHCMH+11684
VDC Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada și i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviții să strângă din Iuda și din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, și pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul mărturiei?
2 Cronici 24:7 GILLCMHCMH+11685
VDC Căci nelegiuita aceea de Atalia și fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu și au întrebuințat în slujba baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.”
2 Cronici 24:8 GILLCMHCMH+11686
VDC Atunci, împăratul a poruncit să se facă o ladă și să se pună afară la poarta Casei Domnului.
2 Cronici 24:9 GILLCMHCMH+11687
VDC Și s-a dat de veste în Iuda și în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie.
2 Cronici 24:10 GILLCMHCMH+11688
VDC Toate căpeteniile și tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta și au adus și au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.
2 Cronici 24:11 GILLCMHCMH+11689
VDC Când vedeau leviții că e mult argint în ladă și că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului și slujbașul marelui preot și goleau lada. Apoi o luau și o puneau iarăși la loc. Așa făceau în fiecare zi și au strâns mult argint.
2 Cronici 24:12 GILLCMHCMH+11690
VDC Împăratul și Iehoiada îl dădeau meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră și tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum și lucrători în fier și aramă, ca să dreagă Casa Domnului.
2 Cronici 24:13 GILLCMHCMH+11691
VDC Lucrătorii s-au apucat de lucru și au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăși în stare bună și au întărit-o.
2 Cronici 24:14 GILLCMHCMH+11692
VDC Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului și înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Și cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru arderile-de-tot, pahare și alte scule de aur și de argint. Și, în tot timpul vieții lui Iehoiada, au adus necurmat arderi-de-tot în Casa Domnului.
2 Cronici 24:15 GILLCMHCMH+11693
VDC Iehoiada a murit bătrân și sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.
«Ant | Urm»